Fostul selecționer Victor Pițurcă e de părere că grupa de calificare la Campionatul European ar trebui să fie ușoară, dar că nu știe dacă echipa națională este capabilă să se califice.
Echipa naţională a României va evolua în grupa I cu Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus, Andorra, în preliminariile CE-2024, conform tragerii la sorţi de duminică, de la Frankfurt.
Meciurile din preliminariile EURO 2024 se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2023, urmând a fi decise 20 dintre calificate.
Alte 3 reprezentative îşi vor câştiga locul la turneul final în urma play-off-urilor Nations League, în martie 2024.
“Grupa e accesibilă, acum depinde cât de accesibilă este pentru noi. Noi suntem într-un moment destul de dificil și este foarte greu pentru noi să câștigăm jocurilor.
Chiar dacă adversarii sunt să spunem nu de calibrul nostru va fi foarte greu pentru noi și jucând contra acestor echipe. Sorții au fost buni cu noi, șanse avem, dar depinde doar de noi, de staff-ul tehnic, de moment. Faptele vorbesc. Putem spune că valoarea a fost cea pe care am văzut-o.
Au fost meciuri destule în care puteam să demonstrăm dacă eram mai valoroși, dar am văzut cu ce ne-am confruntat, câte probleme am avut, că am jucat tot cu adversari de valoarea noastră și am pierdut, destul de categoric.
Noi putem spune că suntem peste Kosovo acum? Nu cred. Eu nu știu adevărata valoarea a lui Kosovo, dar am văzut că au obținut rezultate bune, au jucatori puternici, din spațiul ex-yugoslav. Pentru noi acești adversari sunt cei mai dificili.
Am văzut acest lucru în campania trecută și nu e faci să jucăm contra lor”, a spus Pițurcă la Prima Sport.
“Când eram antrenorul echipei naționale jucătorii veneau cu poftă de a obține rezultate bune. Acum nu-i văd jucând cu ardoarea aia de a obține rezultate”, spune Pițurcă.
Cel care a pregătit naționala României în trei perioade spune că n-a observat îmbunătățiri în jocul echipei lui Edi Iordănescu și că atunci când el era selecționer nu existau jucători care să vină la echipa națională fără poftă de a obține rezultate, cum se întâmplă astăzi.
“Nu prea văd mare lucru. Nu pot să spun că la un meci am văzut ceva special. Echipa noastră a jucat destul de modest aproape toate meciurile și n-am văzut o ascensiune. Mi-aș fi dorit ca de la meci la meci să văd ceva. Din păcate nu am văzut.
Nu există interes din partea jucătorilor pentru echipa națională. Asta am văzut eu
Eu, când eram antrenorul echipei naționale, jucătorii veneau cu poftă de a obține rezultate bune, de a câștiga contra unor adversari grei, valoroși. Acum, jucătorii noștri, nu-i văd jucând cu ardoarea aia de a obține rezultate”, este de părere Victor Pițurcă.
Fostul selecționer n-a uitat că el nu s-a aflat pe lista FRF când s-a negociat cu mai mulți antrenori și ironizează decizia federalilor: “Poate am fost slab selecționer și sunt alții mai buni care n-au antrenat niciodată echipa națională.
Pe de altă parte, relația mea cu actuala Federație nu e una bună și este normal să nu se gândească la mine. Nu prea e normal, dar dacă ei asta își doresc”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER